Am distribuit gulaş pentru nevoiaşi

gulyast 1De săptămâna mare, voluntarii Asociaţiei Caritas Catolica au distribuit gulaş cald, la 150 persoane în zona gării centrale Oradea. Mâncarea a fost preparată prin muncă voluntară, de elevii clasei XI, profil Bucătari, de la  Liceul Romano-Catolic, sub oblăduirea profesorilor de specialitate, în cadrul programului VOLO.

Tinerii participanţi neprecupeţind nici un efort, şi-au petrecut înaintea amiezii cu pregătirea unei supe savuroase şi hrănitoare pentru nevoiaşi. Nu au avut o sarcină uşoară, căci la liceu, în timpul orelor de practică ei găteau de obicei mâncare pentru opt-zece persoane, de data aceasta era vorba de o cantitate de cincisprezece ori mai mare. Totuşi au făcut faţă cu brio provocării, cheful lor de muncă fiind sporit de ţelul caritabil.

„La şcoală, obişnuim să gătim în scop de practică. Dar acum s-a ivit ocazia ca tinerii să gătească gulaş în scop caritabil, pentru 150 de persoane. Elevii participă întotdeauna cu plăcere la asemenea activităţi. Timp de ani de zile, noi găteam în fiecare săptămână, meniu complet pentru 40 de nevoiaşi, şi copiii colaborau cu mare plăcere. De data asta, 14 elevi din clasa XI C. au participat la activitate” – a relatat Marta Nógrádi, profesor de specialitate.

După prepararea mâncării, câţiva din tinerii bucătari au participat şi la distribuirea hranei,echipa fiind completată de un tânăr autist, şi mai mulţi voluntari ai Asociaţiei Caritas Catolica. Unii porţionau şi împărţeau supa, iar alţii au distribuit fluturaşi de promovare a proiectului VOLO, şi i-au îndemnat pe trecători să adere la mişcarea de voluntariat.

„Iarna a luat sfârşit, se apropie paştele. În această perioadă de tranziţie, am vrut să profităm de ocazie ca, cu ajutorul voluntarilor, să conştientizăm în semenii noştri aflaţi la nevoie, că suntem alături de ei. Am distribuit câte o supă fierbinte şi două felii de pâine, aceasta fiind pentru unii singura mâncare caldă pe ziua asta. În cadrul programului de voluntariat, am vrut să aducem în atenţia opiniei publice faptul că societatea şi în prezent are nevoie ca prin cooptarea voluntarilor şi prin intermediul unor mâini ajutătoare, donaţiile să ajungă acolo, unde este cea mai mare nevoie de ele” – a relatat părintele Iosif Rajna, preşedintele Asociaţiei Caritas Catolica.

 

gulyast 2

„Oamenii străzii rar ajung să mănânce mâncare caldă. Chiar dacă uneori obţin nişte bănuţi din cerşit, îi cheltuiesc mai mult pe băutură. Consumă mâncare caldă atunci când careva dintre ei primeşte aşa ceva, şi o împarte cu ceilalţi. Iar dacă nu au nimic, rezistă o zi, două şi fără mâncare. Căci pe stradă, nu se prea primeşte de mâncare. Sunt foarte binevenite acţiunile de acest gen, căci oamenii sunt în mare nevoie. Sunt  câţiva atât de înfometaţi, încât iau şi de pe jos resturile aruncate, pline de furnici, şi totuşi se mănâncă. Cel mai bine este ca un om să-l ajute pe celălalt ” – a declarat Laszlo, unul dintre ospătaţi, originar din Şimian.

Distribuirea publică a ţinut aproape trei ore, şi a fost autorizată de primărie. Organizatorii ne-au dezavuat, că doresc să continue acţiunile de acest gen şi în viitor, şi aşteaptă cu drag voluntari în acest scop. Persoanele interesate se pot alătura echipei de voluntari Caritas, înregistrându-se pe site-ul www.volonet.ro

gulyast 3

Comments are closed.