Asociaţia Viaţă cu Autism şi-a deschis porţile

Cu sprijinul Episcopiei Romano-Catolice, Asociaţia Viaţă cu Autism şi-a găsit un nou sediu unde poate să-şi desfăşoare activitatea. Spaţiul de pe Şirul Canonicilor a fost inaugurat pe data de 8 mai 2014 şi va servi ca centru de zi pentru tinerii cu autism.
După cuvintele de bun venit ale preşedintei organizaţiei Bacsadi Gabriella, episcop Böcskei László a binecuvântat sediul asociaţiei.
Evenimentul a mai fost onorat cu prezenţa directorului executiv al Asociaţiei Caritas Catolica, domnul Kiss Karoly, respectiv doamna senator Biró Rozália.
În baza unui acord de parteneriat tinerii cu autism au şansa de a se implica în activităţi în cadrul Asociaţiei Caritas Catolica care le sporesc şansele de a se încadra în muncă şi îi ajută să-şi câştige autonomia personală.

Comments are closed.