Caritas Catolica a deschis un nou magazin second hand la Oradea

uj hasznaltaru 3Joi, 5 iulie 2018, cu binecuvântarea episcopului romano-catolic László Böcskei, s-a inaugurat noul magazin second-hand al Asociaţiei Caritas Catolica, la Centrul Sf. Iosif din Oradea, P-ţa Creangă nr. 2. Astfel cum a accentuat directorul Jozsef Rajna, magazinul va aduce duble foloase în serviciul celor nevoiaşi: pe de o parte, cei care fac cumpărături aici, primesc marfa la preţuri mai avantajoase, pe de altă parte, veniturile din vânzări vor fi folosite pentru finanţarea programelor sociale ale organizaţiei Caritas Catolica.

„Am cerut binecuvântarea cerească a Domnului, asupra operei de caritate, ce încercăm să o realizăm în folosul oamenilor, pentru ca  – astfel cum am dezavuat în rugăciune – să putem servi în spiritul dragostei şi a adevărului. Dintotdeauna a existat provocarea, cum am putea să realizăm acest serviciu mai bine, mai eficient – în condiţiile în care ne luptăm cu multiple greutăţi, şi trebuie să tot căutăm acele surse care să asigure baza pentru ajutorarea celor aflaţi la nevoie” – a spus episcopul Böcskei, în cuvântarea sa de deschidere.

uj hasznaltaru 1„Este important, să nu uităm nici noi, nici cei care au nevoie de sprijin, că toate au o valoare. Bunurile nu cad din cer, ci pentru fiecare, trebuie să ne luptăm într-un fel. Dar e bine, că putem împărţi între noi, şi fiecare îşi asumă câte ceva din grija de a procura şi de a împărţi bunurile de care avem nevoie. Trebuie să îi amintim aici pe binefăcătorii noştri, care colectează aceste bunuri în mod voluntar, pentru ca noi să le putem transmite mai departe cu o valoare, iar alţii să le primească adecvat, contribuind şi ei după capacităţile lor, la asigurarea continuității serviciului” – a adăugat episcopul.

În noul magazin situat la demisolul centrului Sf. Iosif, se găseşte o gamă largă de produse noi, outlet şi second-hand: îmbrăcăminte, cosmetice, jucării, articole de interior şi menaj, produse pentru nou-născuţi şi mămici, şi multe alte articole, unicate de negăsit în altă parte. Magazinul Caritas din Centrul Sf. Iosif îi aşteaptă pe cei interesaţi de luni până vineri între orele 09 şi 16.

Comments are closed.