Categoria: Arhiva

Carnaval la Căminul de bătrâni Sf.Anton – Marghita

Vârstnicii de la Căminul Sf. Anton Marghita au avut parte de un carnaval de neuitat. Trei actori tineri din Marghita Demján Zsolt, Koppányi Zsolt şi Földi Évi au oferit participanţilor un spectacol plin de umor creând o atmosferă plăcută şi veselă.
Vârstnicii nu au fost doar spectatori, s-au aventurat în jocuri de rol, au cântat şi au recitat poezii. Seara s-a continuat cu cină, gogoşi,şampanie şi distracţie până orele târzii.

Cadouri pentru persoanele fără adăpost

Pe data de 5 februarie am vizitat locuitorii Azilului de noapte din Oradea, unde am distribuit 64 pachete cu alimente, dulciuri şi articole de igienă.
Pe lângă reprezentanţii asociaţiei, ne-au fost alături câţiva tineri din partea Surorilor Misionare ale Pătimilor lui Isus şi Exc. Sa episcopul diecezan Böcskei László, care a participat la distribuirea pachetelor, respectiv a ceaiului cald.

Ajutoare pentru familii de la periferia oraşului

Sub semnul continuării acţiunii de caritate de Crăciun, în luna ianuarie, Asociaţia Caritas Catolica împreună cu Comunitatea Don Orione a vizitat din nou familiile fără adăpost, care trăisec la groapa de gunoi. Mulţumitor Asociaţiei Caritas Passau, Caritas Schijndel şi organizaţiei Volkshilfe Wien, cele 15 familii au primit şi de data asta câte un pachet cu alimente de bază şi dulciuri. Pachetele au fost distribuite cu ajutorul a 10 voluntari de la internatul de elevi din cadrul asociaţiei Caritas. Transportul a fost asigurat de Comunitatea Don Orione, sub coordonarea preotului Fechetă Mihai care a împărţit şi îmbrăcăminte celor nevoiaşi.

« Inapoi