Centrul Sf. Iosif renovat cu fonduri de la Renovabis

DSC_0706Încet, dar sigur, avansează lucrările de renovare a clădirii fostului Spital Sf. Iosif, care în prezent adăposteşte birourile centrale ale Asociaţiei Caritas Catolica. Cu finanţarea Fundației Renovabis – organizaţia caritativă a bisericii romano catolice din Germania –, în această toamnă am putut începe renovarea faţadelor exterioare laterale şi posterioare ale clădirii. Am câştigat acest sprijin în iunie, şi dintre trei firme concurente, am ales ca executant  SC Armared SRL, care a început lucrările în data de 15 septembrie.

Renovarea clădirii restituite într-o stare de degradare, a început de fapt încă în 2010, pe porţiuni. De atunci, am reuşit să renovăm acoperişul, să schimbăm toate ferestrele şi să renovăm faţada exterioară dinspre stradă. În ceea ce priveşte interiorul clădirii, am reuşit să renovăm parterul doar parţial, acolo funcţionează acum birourile centrale Caritas. Însă cele două etaje, sunt în continuare neutilizabile.

Sprijinul acordat de Renovabis ne dă posibilitatea să finisăm renovarea exterioară a clădirii, respectiv ca şi zidurile laterale şi cele din spate, spre curte, să fie izolate şi tencuite. Din 15 septembrie, firma executantă a reuşit să termine aproape complet reînnoirea aripii de Nord-est, şi se apropie de partea principală a clădirii. Conform proiectului, lucrările vor fi realizate încă în cursul toamnei.

Comments are closed.