E gata umbrarul căminului Sf. Martin

filegoria 1A pornit de la o simplă idee, dar ulterior s-a realizat prin multe investiţii şi efort. Iată, în grădina căminului de bătrâni Sf. Martin, e gata noul umbrar.

Ideea s-a născut cu doi ani în urmă, când ne-am gândit să oferim vârstnicilor rezidenţi posibilitatea să-şi petreacă timpul în grădină, şi atunci când e cald, şi mult soare.

filegoria 2Conform concepţiei iniţiale, am fi ridicat umbrarul prin efort propriu, şi am cerut(şi am primit) sprijinul sponsorilor noştri din străinătate, doar pentru achiziţionarea materialului lemnos necesar. Dar, s-a dovedit în scurt timp, că şi pentru ridicarea unui umbrar, e nevoie de autorizaţie de construcţie, iar forurile competente au avut numeroase condiţii.Era nevoie de un plan de construcţie, schiţă, planşeu de beton şi multe alte prevederi de îndeplinit.

Bunăoară, construire umbrarului a necesitat mult mai mult timp, şi mult mai mulţi bani, decât am plănuit iniţial. Spre norocul nostru, sponsorii noştri nu ne-au lăsat de izbelişte, şi cu efort comun, am făcut rost şi de sursele necesare. Mulţumiri părintelui Harold van Overbeek din Olanda, precum şi surorilor vincenţiene din Graz pentru sprijinul financiar, şi mulţumiri colegilor din breasla îngrijitorilor de bătrâni, care au folosit o parte din sursele materiale primite în cadrul unui proiect elveţian de schimb de forţă de muncă, iniţiat de Caritasul din Luzern.

Datorită eforturilor lor comune, rezidenţii căminului de bătrâni Sf.Martin, se pot bucura în voie de zilele însorite, în grădină, sub umbrar. Înb numele lor: mulţumim!

 

Comments are closed.