Primul festival al ONG-urilor active în domeniul social din trei judeţe, la Oradea

megmutattak 2În Piața Unirii din Oradea, a avut loc luni, 29 mai, prima ediție a SociONGFest, primul festival regional al organizațiilor non-guvernamentale active în domeniul social – organizat de Asociaţia Caritas Catolica Oradea în cadrul proiectului VOLO. Evenimentul a debutat cu un flashmob, în cadrul căruia rezidenţii căminelor de bătrâni au făcut gimnastică împreună cu mai mulți elevi.

Primul festival regional al ONG-urilor active în domeniul social, SociONGfest, a fost organizat de Asociația Caritas Catolica Oradea în cadrul proiectului VOLO (proiect cofinanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă) și a reunit 31 de ONG-uri, majoritatea din Oradea și Bihor, dar și câțiva invitați din județele Satu Mare și Sălaj.

Moto-ul evenimentului a fost „Descoperă ONG-urile din zona ta! Află unde te poți implica!”, pentru că la SociONGFest este vorba despre ajutor şi ajutorare.

Prezentarea proiectului VOLO a fost făcută de către Hortenzia Nagy, managerul proiectului.

Un moment inedit în cadrul evenimentului a fost prezentarea unei pânze (o uriaşă pictură socială), pe care elevi de la mai multe şcoli din Oradea – Liceul de Arte Oradea, Liceul Teoretic „Ady Endre” Oradea, Liceul Teologic Reformat „Lorántffy Zsuzsanna” şi Liceul Teologic Romano-Catolic „Szent László” Oradea – au realizat Arborele serviciilor sociale.

În paralel, la standuri, au avut loc diferite workshop-uri prezentate de către organizațiile participante. Aceste activități s-au derulat în paralel la standurile ONG-urilor, după cum urmează: măsurarea gratuită a tensiunii arteriale și a glicemiei (Serviciul de Ajutor Maltez, Caritas Catolica Oradea); „Fii în siguranță pe social media!„ – activități pentru copii (Fundația People to People și Asociația Abolishion); gimnastică pentru vârstnici – Asociația Caritas Catolica Oradea); test pentru determinarea nivelului de cunoștință a limbii engleze – de tipul examenului ESOL Cambridge (Asociația Integra); tehnici de resuscitare pe manechin (Serviciul de Ajutor Maltez); modelul de învăţare prin experienţă DIA (Organizaţia Caritas a Diecezei Satu Mare); încearcă și tu manevrarea cu scaunul cu rotile (Centrul de Îngrijire Socială Sf. Elisabeta, Asociația Caritas Catolica Oradea); tehnici de transfer şi mobilizare a bolnavilor la pat (Căminul de bătrâni Sf. Martin Oradea, Asociația Caritas Catolica Oradea); pictură pe față pentru copii (Fundația Casa Minunată, Fundația Lampas); expoziții de obiecte realizate de beneficiarii ONG-urilor (Asociația Luptătorii Pentru Viață, Asociația Down Oradea); realizarea unor panouri cu mesaje despre înfrângerea cancerului (Asociația Luptătorii pentru Viață), panou cu amprente în semn de solidaritate (Serviciul de Ajutor Maltez), panou cu mesaje pentru victimele violenței în familie (Fundația Lampas); animare copii cu clovni (Caritas Eparhial); ateliere de creație și jocuri de societate (Asociația Nansenhjelpen, Asociația Down Oradea, Asociaţia Viaţă cu Autism); concurs „Cunoaște ONG-urile din domeniul social!”.

Persoanele care au trecut pe la cel puţin 10 standuri ale expozanţilor au fost răsplătite cu o gogoașă şi o limonadă, în plus au participat la extragerea de tombolă.

Din oră în oră, un reprezentant al fiecărei organizații a fost invitat să prezinte organizația din care face parte şi posibilităţile pe care aceasta le oferă.

Pe durata evenimentului, la standurile societăţilor civile, cei interesaţi au avut ocazia să participe la workshop-uri, prezentări interactive şi materiale informative. Prezentările au fost îmbogăţite şi colorate prin mai multe programe cuprinzătoare. Festivalul se află la prima ediție, dar organiyatorii doresc să devină o tradiție la Oradea.

Vezi: Galerie Foto

Comments are closed.