S-a finalizat renovarea exterioară Centrului Sf. Iosif cu finanțare Renovabis

DSC_0233Cu finanţarea Fundației Renovabis – organizaţia caritativă a bisericii romano catolice din Germania – Asociația Caritas Catolica Oradea a demarat în această toamnă lucrările de renovare a faţadelor exterioare laterale şi posterioare ale clădirii fostului Spital Sf. Iosif, care este sediul central al asociației. În același clădire funcționează și Biroul de ajutoare, respectiv Policlinica Socială Caritas. Proiectul predat la Renovabis a fost onorat deja în luna iunie, iar firma executantă –  SC Armared SRL – a început lucrările în data de 15 septembrie 2018.

Renovarea parțială a clădirii restituite într-o stare de degradare destul de avansată, a început de fapt încă în 2010, pe porţiuni. De atunci, am reuşit să renovăm acoperişul, să schimbăm toate ferestrele şi să renovăm faţada exterioară dinspre stradă. În ceea ce priveşte interiorul clădirii, am reuşit să renovăm parterul doar parţial, acolo funcţionează acum birourile centrale Caritas. Însă în interior, cele două etaje, sunt în continuare neutilizabile.

Sprijinul acordat de Renovabis ne-a dat posibilitatea să finisăm renovarea exterioară a clădirii, respectiv ca şi zidurile laterale şi cele din spate, spre curte, să fie izolate şi tencuite. Din 15 septembrie, firma executantă a reuşit să termine complet reînnoirea exterioară a clădirii, care va fi transformată într-un centru social multifuncțional.

Comments are closed.