Viață activă în Căminul Sf. Martin

14976156_1197315733678332_894714127_oFormația Kiss Music Band a susținut joi, 24 noiembrie, un program muzical interactiv locuitorilor Căminului Sf. Martin din Oradea, în cadrul proiectului Active Life, finanțat de Consiliul Județean Bihor, prin Direcţia de Dezvoltare şi Implementare Proiecte (DDIP). Vârstnicii au primit cu mult drag inițiativa, au cântat și dansat împreună cu muzicienii, dar și cu asistenții căminului, pe ritmurile cunoscute din tinerețe.

Scopul proiectului, care se derulează între 15 noiembrie și 1 decembrie, este de a îmbunătăți condițiile de viață a vârstnicilor, și în special celor suferinzi de boala Alzheimer, prin activități socio-pedagogice recreaționale. În cadrul acestor activități, personalul căminului încercă să reactiveze capacitățile mentale are vârstnicilor, și să revigoreze viața lor, prin aplicarea metodei pedagogice Montessori, biblioterapie și terapie muzicală. Se organizează atât activități personalizate pentru fiecare locuitor, cât și activități în grup cu implicarea voluntarilor.

Comments are closed.