"Domnul Szabó" al tuturor a fost cu noi de la început. A contribuit la înființarea organizației, iar timp de decenii a consolidat echipa Caritas ca angajat. A rămas activ până la final și până când starea sa de sănătate i-a permis acest lucru, dar chiar și după aceea a consultat, organizat și asistat telefonic activitățile personalului.

La început a lucrat în departamentul economic al asociației, a fost implicat în gestionarea activității de producție când în anii de după revoluție organizația Caritas a avut mici sifonării și linni de producție de paste făinoase, precum și mori, iar apoi ani de zile a gestionat activitatea departamentului de sortare a mărfurilor. El a instruit mulți dintre cei mai capabili angajați ai noștri de astăzi. În ultimii ani, a lucrat în departamentul de servicii sociale. El a fost șeful programului de ajutor în caz de dezastre și a coordonat colectarea de haine second-hand de la populație și a păstrat legătura cu autoritățile locale din zone rurale pentru a distribui donațiile de îmbrăcăminte.

Era un angajat versatil și precis. Un stâlp al comunității Caritas care și-a îndeplinit întotdeauna sarcina care i-a fost încredințată. Mii de oameni săraci au primit donații datorită contribuției lui.

Nu vom uita niciodată figura lui, plimbându-se mereu îmbrăcat în cămașă și cu servieta vintage în mână, printre birouri și depozite și nu a trecut pe lângă nimeni fără să-i spună câteva cuvinte călduroase sau fără să spună o glumă de modă veche.

Îi suntem recunoscători pentru serviciul său versatil, întotdeauna onest, pentru munca sa în rândul celor aflați în nevoie și în comunitățile de romi și pentru că a ținut mereu cont de progresul organizației Caritas în calitate de membru fondator. Suntem recunoscători pentru darul pe care Dumnezeu l-a dat organizației Caritas în persoana Sa.

Odihniți-vă în pace, domnule Szabó!